Eu nu vreau flori…

 Eu nu vreau floare alba! Nu vreau sa rupi ce-odata,

Ca sa devina vie, a fost insamantata.

Eu nu vreau trandafiri, nici ghiocei salbatici,

Ca nu ii meritam, acum  si niciodata!

In camp de albastrele, ma voi plimba senina.

Dar nu le voi atinge, le voi privi de sus,

Le voi veghea in pace, de soarta lor mi-e mila

Ca nu pot sa traiasca, mai mult de un apus.

Caci oamenii le rup, s-aduca fericire,

Dar fericirea-i scurta, duc campuri la pieire.

Ei far’ de constiinta,le seaca-ntr-o clipita, 

Din spini si frunze crude, speranta e sorbita.

Iar daca mi-aduci flori, sa le plantezi afara,

Sa creasca, sa-nfloreasca, nu-s florile de vina,

Ca-n drum spre fericire, noi adunam povara.

Sa le lasam lasam in pace, in liniste-n gradina.

Iar cand de iarna grea si viscol cu ghetari,

Se vor pleca abrupt, spre raiul lor,in fuga,

Le voi plange petale, la trunchiuri de artari,

Caci nemiloasa mama, coroana lor injuga.

Eu nu vreau flori, nici panselute june,

Nici floare de nu ma uita,nu vreau…

Vreau doar sa stie  a mea lume,

Ca intru’ toata fericirea, doar ele sufereau.